De ce atatea lucruri care ni se intampla sunt paradoxale? Cu cat ne chinuim mai mult sa le descifram, nu reusim si parca in jurul lor ceata se intensifica mai mult si mai mult. Unele lucruri trebuie acceptate asa cum sunt, fara intrebari, care ne-ar pune in situatia de a nu gasi nici un raspuns si a ramane pentru totdeauna cu intrebarea. Dar totusi, cum sa acceptam ceva de-a gata? Este in natura omului sa puna intrebari, sa aiba nedumeriri, sa nu stie totul; nu exista fiiinta umana care sa poata stii totul, sa fi reusit sa gaseasca acea piatra filozofala de mult cautata care ar fi putut darui tineretea vesnica si depasi astfel conditia de om limitat. Dar cum ne putem da seama cand e cazul sa punem intrebri si cand nu? Iar daca stim asta, cum sa ne rezumam la un adevar impus, cand apare indoiala si nelamurirea?
Stateam intr-o zi si analizam de ce se intampla intotdeauna invers de cum ne-am astepta. Ne gandesti la viitor si ne facem sperante ca va fi unul frumos, dar avand prea multe asteptari, ramanem dezamagiti; sau dimpotriva, suntem neincrezatori in ceea ce il priveste, si culmea, avem parte de lucruri minunate, la care nici nu ne-am fi gandit vreodata ca se vor imtapla. Totul devine relativ. O data ce ne asteptam la ceva bun, va fi bun doar daca ne va depasi asteptarile. Daca va fi asa cum am sperat, vom avea impresia ca este doar ceva normal, nimic deosebit, iar daca nu se va ridica la asteptarile noastre, vom exagera inspre dezastru. Dar daca vom fi neincrezatori, daca nu ne vom face sperante? Aceeasi poveste. Doar ca acum ideea dezastrului este eliminata. Ramane doar obisnuitul, dar in special deosebitul. Acum avem toate sansele ca viitorul sa fie frumos, iar noi sa fim fericiti. Totusi este pacat sa ramanem fara sperante, sa ne pierdem optimismul. Ce sa alegem atunci? Intrebare de baraj. Sa renuntam la sperante in ideea ca atunci vom fi surprinsi intr-un mod placut de imtamplarile vietii inseamna deja a ne face sperante. Sa ne transformam in niste visatori ne va demoraliza. Paradoxal se va intampla exact opusul lucrurilor pe care noi le-am fi asteptat. De ce nu putem schimba asta odata ce stim? De ce lucrurile nu ies niciodata asa cum vrem noi? Este ca o eticheta pe care nu o putem desprinde si care ne urmareste peste tot. Exista insa o modalitate de a scapa de ea mai mult sau mai putin daca devenim constienti de aceasta situatie. Solutia este sa ne gandim mai putin la viitor, atat cat sa nici nu ne asteptam la prea multe, dar nici sa ne pierdem toate sperantele, fara insa a ne ancora in trecut. Ideea este sa traim prezentul, clipa. Asa nu vom fi nici prea dezamagiti, dar cu siguranta vom reusi sa ne bucuram mai mult de viata.
Totusi, de ce este asa intotdeauna? Oare pentru a nu uita de prezent? Cine stie, prea multe intrebari, prea multe paradoxuri…
