”Don’t think about all those things you fear Just be glad to be here.”
De ce să te gândești la partea goală a paharului, atunci când există și una plină? De ce să te gândești că toate lucrurile frumoase au un final care se apropie cu pași repezi în loc să te bucuri de ele până în ultima clipă?
Ah! Dar de când nu am mai scris… Trebuie să recunosc că nu am mai avut inspirație. Sunt sigură că toți pățim asta, deși poate nu pentru o perioadă atât de lungă. Dar acum simt nevoia să scriu. Cu toate că nu îmi place să scriu despre mine în articolele de pe blog, totuși s-au întâmplat atâtea lucruri interesante în perioada aceasta de pauză, încât merită povestite.
Am să încep cu faptul că am terminat primul an de facultate cu brio (adică fără restanțe și cu o medie, zic eu, bunicică). Și cum era normal, după primul an a venit si prima vacanță de vară din facultate, pentru care aveam planuri mărețe. Speram să rămân în Timișoara, dar nu să stau, ci să fac ceva, și anume, să fac practică (pe bune). Așa că încă dinainte să se termine primul an de facultate am trimis CV-uri în speranța că, deși sunt doar în anul I, voi avea noroc și voi fi acceptată la una din firme. Apoi am așteptat să fiu chemată la vreun interviu sau la vreun test… și-am așteptat, dar nimic la orizont. Chiar dacă se terminase anul universitar, nu mi-am pierdut speranța și am rămas în Timișoara pentru încă trei săptămâni. În ultimele zile ajunsesem să fiu destul de demoralizată, nu credeam că mai am șanse să fac practică în Timișoara și deja îmi făceam planuri să mă întorc acasă, să mă apuc de ore de limba germană, dar… chiar de ziua mea am primit un telefon prin care am fost chemată la interviu la una din firmele la care îmi depusesem CV-ul. Nu am mai vrut sa aștept, așa că m-am dus la interviu în aceeași zi. Iar după două zile am aflat că de luni încep. Eram în același timp fericită, dar și stresată, pentru că nu mai lucrasem niciodată într-o firmă și nu știam la ce să mă aștept. Ar fi putut să nu-mi placă, sau să fie prea greu sau prea obositor. Dar nu a fost deloc așa. A fost o oportunitate extraordinară. Am întâlnit colegi minunați cu care am ajuns să mă înțeleg foarte bine într-un timp scurt. Am lucrat împreună, dar ne-am și distrat, am sărbatorit zile de naștere, zile de nume și ocazia cumpărării unei mașini foarte drăguțe. Ce să mai zic, a fost super. Mi-a plăcut proiectul la care am lucrat, colectivul, mediul de lucru, adică tot. Știam că sunt cea mai tânără persoană din firmă, dar nu am simțit nici un moment asta. M-am simțit bine acolo. Dar, ca toate lucrurile frumoase, trebuia să aibă și un final. A venit momentul în care perioada de practică s-a terminat și am intrat în anul II de facultate. Dar sper că este totuși un final fericit și că la anul voi reveni în firmă.
Se poate ca o poveste frumoasă să aibă un final fericit, dar cel mai important este să te bucuri de fiecare moment frumos de care ai parte și să îți amintești cât de bine te-ai simțit, nu să îți pară rău că s-a terminat.
