Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘2008’

La ora 20:00, ora locală, a început ceremonia de închidere a celei de-a XXIX-a ediţii a Jocurilor Olimpice de Vară, un concurs extraordinar, al recordurilor.

Festivitatea a fost structurată în trei părţi: Întâlnirea, Amintirea şi Carnavalul. Pentru început, în semn de unitate, libertate şi fericire, toţi sportivii au intrat în Cuibul de pasăre, în mod liber, pentru a-şi lua rămas bun de la ceea ce au însemnat timp de 17 zile Jocurile Olimpice. În continuare a avut loc declararea închiderii jocurilor şi preluarea ştafetei de catre primarul Londrei de la primarul Beijingului. Pentru a-şi prezenta gândurile  privind următoarea ediţie, Londra, viitoarea organizatoare a concursului, a prezentat un spectacol de introducere a ceea ce vor fi Jocurile Olimpice de Vară Londra 2012, care se vor baza pe modernism, dezvoltare şi unitate. Cu această ocazie David Beckham, Leona Lewis şi chitaristul fostei formaţii Led Zeppelin, Jimmy Page au apărut în scenă ca reprezentanţi ai viitoarei ţări organizatoare, alături de alte simboluri englezeşti precum autobuzul supraetajat sau umbrelele.

Partea a doua a fost simbolizată de 3 tineri care ar urca parcă scările unui avion, luându-şi rămas bun, între timp, pe stadion fiind proiectate imagini din cadrul întrecerilor sportive şi de la festivităţile de premiere. După stingerea flăcării olimpice, în mijlocul stadionului s-a înălţat un imens turn al amintirilor, care a reprezentat pe rând un pom înflorit, o scară spre viitor şi în final simbolul acestei ediţii a jocurilor olimpice.

Ultima parte a fost caracterizată de cântec, veselie şi distracţie, totul terminându-se cu un spectaculos foc de artificii.

Aceasta a fost a XXIX-a ediţie a Jocurilor Olimpice de Vară, începută acum 16 zile la Beijing sub motto-ul „O lume, un vis”. Olimpiada chineză va intra in amintire ca fiind cea mai grandioasă de până acum, o ediţie plină de valoare şi imposibil de egalat. Să ne vedem cu bine peste patru ani, la următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice.

Read Full Post »

Astăzi s-au desfăşurat ultimele probe la gimnastică din cadrul Olimpiadei de la Beijing. Rezultatele nu au fost slăbuţe, deoarece am câştigat 2 medalii, una de aur (Sandra Izbaşa – sol) şi una de bronz (la concursul feminin pe echipe). Totuşi, nu ne-am ridicat la nivelul anilor precedenţi, când imnul României răsuna aproape la fiecare finală. Acesta a fost unul din motivele pentru care mulţi şi-au dat cu parerea şi au preconizat un viitor sumbru pentru gimnastica din România a următorilor ani. Printre aceştia s-a numărat şi antrenorul care a descoperit-o pe marea noastră gimnastă, Nadia Comăneci, Bella Karolyi. Acesta a declarat iniţial că Sandra Izbaşa a luat o notă mai mare decât merita, rectificând într-un interviu luat ulterior că totuşi nota era corecta şi gimnasta îşi merită aurul. Tot el şi-a mai spus părerea în legătură cu ce va urma în gimnastică, menţionând că va fi în continuare de valoare, dar nu se va mai ridica la nivelul său din vremea lui Octavian Belu şi a Marianei Bitang.

Eu cred că vom putea avea şi în continuare rezultate foarte bune în gimnastică. Echipa de acum este una tânără, nou formată şi nu se poate compara cu celelalte de dinainte. Pe lângă aceasta contează foarte mult şi antrenorii, iar Belu şi Bitang au fost unii de aur, care au pregătit foarte multe gimnaste să ajungă campioane. Prin asta e demonstrată valoarea lor, a celor care ştiu să extragă din gimnaşti exact ceea ce trebuie şi cât trebuie ca să obţină cel mai bun rezultat. Oricum, s-a dovedit că se poate şi acum obţine aurul şi sunt sigură că vom avea rezultate de excepţie şi în următorii ani.

Read Full Post »

Aur pentru România! Defapt pentru gimnasta Sandra Izbaşa, care, la Olimpiada de la Beijing, la sol, a reuşit să facă un exerciţiu extraodinar, demn de o campioană olimpică. După rezultatele obţinute alături de echipă, iată că astăzi reuşeste şi pe cont propriu, demonstrându-ne că România încă are sportive excelente şi că gimnastica se menţine la valoarea ei, dată de ani şi ani de nume mari, precum Nadia Comăneci, Andreea Răducanu, Cătălina Ponor, etc.

Hai România!

Read Full Post »

După aproximativ o săptămână de concurs, sportivii noştri români au reuşit să câştige 3 medalii de aur, 1 de argint şi 3 de bronz.

Deşi înainte gimnastica reprezenta pentru ţara noastraă un punct forte, anul acesta nu a mai stralucit ca altădată. Echipa masculină, ajunsă în finală, au obţinut doar un loc 7 la concursul pe echipe. În schimb, gimnastele românce au reuşit să urce pe podium, clasându-se pe locul trei, după China şi SUA. La probele de individual compus, cele mai bune rezultate au fost obţinute de Steliana Nistor şi Sandra Izbaşa, acestea ajungând pe locul 5, respectiv 8. Încă mai sunt şanse de a obţine o medalie la probele pe aparate.

La scrimă, tânăra Ana Maria Brânză ne-a mai îmbogăţit cu o medalie de argint  în proba de spadă feminin.

Canotajul a fost un alt sport care ne-a adus medalii olimpice. Aurul a fost câştigat de echipajul de două persoane, iar echipajul de 8+1, deşi favorit tot pentru aur, a caştigat doar bronzul, fiind devansat de SUA şi Olanda.

Surpriza zilei de astăzi este Constantina Diţă Tomescu, la 38 de ani, care a devenit campioană olimpică la prima probă care a existat la olimpiadă, maratonul.

Cu toate că am obţinut aceste rezultate deosebite, au existat şi eşecuri. Înotul, unde a participat şi Camelia Potec, nu ne-a adus nici o medalie. Deşi se preconiza un rezultat mai bun, dat fiind faptul că sportiva s-a pregătit din greu pentru aceată olimpiadă, ea a ajuns doar pe locul 6 la 200m liber şi pe locul patru, pierzând pe ultimii 5m bronzul, la proba de 800 m liber.

Sper că şi în continuare sportivii vor avea rezultate, chiar mai bune decât până acum şi le doresc mult succes.

Read Full Post »

Bănuiesc că aţi auzit de atâtea ori expresia „too good to be true”. Cam aşa şi cu magnificul spectacol realizat la Beijing, reprezentând ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Vară, ediţia a XXIX-a. La prima vedere, toată lumea a fost surprinsă de minunăţiile de acolo, la fel cum şi eu am fost. Sunt sigură că mulţi s-au întrebat cum au fost strânse atâtea mii de persoane care să participe la festivitate, cum au fost realizate acele focuri de artificii ce au creeat un joc de lumini fascinant sau au fost miraţi de prestaţia fetiţei ce a cântat în deschidere. Ei bine, pe bună dreptate, având în vedere că, ceea ce se ascundea în spatele acelui spectacol, nu a fost pe atât de adevărat pe cât părea.

Începutul festivităţii a fost marcat de cele 29 de paşi, care au dus până deasupra imensului stadion. Totuşi, în ciuda faptului că se credeau a fi realizaţi din artificii, paşii erau doar nişte proiecţii luminoase. Un alt lucru ascuns a fost faptul că imnul, aparent cântat de fetiţa din deschidere, era defapt o înregistrare. Vocea auzită era a altei fetiţe. Motivul pentru care adevărata cântăreaţă nu a participat a fost pus pe seama înfăţişării sale, nu atât de plăcute pentru a se ridica la nivelul unei asemenea festivităţi. Aşa că au luat-o pe calea mai simplă, alegând o fetiţă foarte drăguţă şi au pus-o să facă play-back. Tot pentru ceremonie au fost nevoie de câteva zeci de mii de oameni care să participe, care, deşi s-au pregătit luni de zile pentru ca totul să fie perfect, ca la carte, nu au fost pltiţi, deoarece erau voluntari. O altă surpriză din partea chinezilor a fost pentru noi faptul că au plătit studenţi care să ia parte la ceremonie şi să facă galerie echipei Chinei. Se pare că banii chiar i-au făcut pe aceştia mai veseli, dând dovadă totodată şi de o energie debordantă.

Presupun că în spatele cortinelor au mai existat destule secrete, deşi în faţa lor totul a fost impecabil. Cu toate că ceremonia a fost superbă, se pare că totuşi nu există minuni şi nici perfecţiune. Prea bun ca să fie adevărat, nu?!

Read Full Post »

Se poate spune că am început Jocurile Olimpice în forţă, având în vedere rezultatele României de până acum. Deja am reuşit să obţinem prima medalie de aur! Alina Dumitru, o tânără jucatoare de Judo, de doar 26 de ani, a caştigat titlul olimpic la categoria de 48 kg. Să sperăm că va fi din ce în ce mai bine pentru România. Mult succes!

Read Full Post »

                                 

Astăzi, 08.08.2008, a început a XXIX-a ediţie a Jocurilor Olimpice de Vară, care se va desfăşura până în data de 24.08.2008. Olimpiada are loc la Beijing şi se aşteptă a fi cea mai spectaculoasă ediţie de până acum.

Ceremonia de deschidere a început la ora 08:08 pm, ora locală, dat fiind faptul că în tradiţia chineză, cifra 8 este specifică belşugului şi prosperităţii. A fost realizat un spectacol grozav, incendiar, la care au participat zeci de mii de oameni. Festivitatea a fost deschisă de către focurile de artificii ce au simbolizat 29 de paşi, corespunzând celor 29 de ediţii ale olimpiadei, care s-au terminat chiar deasupra stadionului imens, numit simbolic „cuibul de pasăre” datorită arhitecturii sale. Chinezii şi-au prezentat cultura şi tradiţiile încă de la începuturile existenţei lor pe pământ. Laitmotivul a fost o proiecţie ce reprezenta un papirus, pe care apăreau, pe rând, cele mai importante lucruri legate de China, simboluri ale ţării, întâmplări rămase în istorie, cum ar fi: Marele Zid Chinezesc, busola, . Motto-ul după care se desfăşoară aceaste jocuri este: „O lume, un vis”. După intrarea pe stadion a sportivilor, au urmat câteva discursuri legate de desfăşurarea jocurilor. În final a fost aprinsă flacăra olimpică ce a parcurs 137.000 km în 130 de zile, din Olympia, Grecia, de la templul Herei. Focul ei a fost aprins cu ajutorul unei oglinzi parabolice, folosind lumina soarelui.

Această ediţie a Jocurilor Olimpice este una a recordurilor. Festivitatea de deschidere a fost un spectacol grandios, de neegalat. Rămâne de văzut ce va urma în continuare. Le doresc mult succes sportivilor ţării noastre şi să sperăm ca şi pentru ei, acest eveniment va fi unul memorabil, reuşind să cucerească cât mai multe medalii.

Read Full Post »

In perioada 19 aprilie – 5 mai 2008 s-a desfasurat la Sheffield Campionatul Mondial de Snooker. Au participat cei mai buni jucatori ai acestui sport elegant si de mare precizie, printre care Ronnie O’Sullivan, Stephen Hendry, Allister Carter, Stephen Maguire, Mark Selby, Ryan Day, Peter Ebdon, Joe Perry, etc.

Dupa desfasurarea primelor jocuri, calificatii semifinalelor au fost Ronnie O’Sullivan si Stephen Hendry si Allister Carter si Joe Perry. Primul meci, desi se astepta a fi unul lung, s-a terminat in sesiunea a treia, Hendry fiind invins cu 17-6. In schimb celalta semifinala a fost una spectaculoasa, desi nu s-a ajuns la joc decisiv, intorcandu-se roata ba in favoarea unuia, ba in favoarea celuilalt. Finala s-a disputat intre Carter si O’Sullivan, cei doi care au si reusit breakul maxim de 147 de puncte. Cum era de asteptat, favoritul Ronnie O’Sullivan a devenit campion mondial pentru a 3-a oara, invingandu-l pe Carter cu 18-8.

Acest campionat mondial a fost unul al recordurilor doborate. Unul dintre ele a fost realizarea a doua breakuri maxime, de carte finalistii Ronnie O’Sullivan si Allister Carter.

Ma bucur ca am putut urmari acest campionat si ii admir pe jucatori pentru precizia si spiritul lor de concentrare. Merita sa ii urmariti si voi!

Read Full Post »