Am revenit pe blog dupa o perioadă prea lungă, zic eu, de data asta cu un post legat de viaţa de zi cu zi.
De câteva zile citesc despre tot felul de atacuri, ba cu spray-uri lacrimogene, ba cu pumnii, în mijloacele de transport RATT şi asupra angajaţilor RATT. Aşa ceva nu este normal să se îmtâmple. Dar, dacă ar fi sa ne gândim la tot ce ţine de RATT şi angajaţi, parcă şi-o fac cu mâna lor.
Având în vedere că zilnic apelez la mijloacele de transport ale RATT, am vazut şi-am păţit multe. Unele pleacă din faţa mea, chiar dacă sunt cu mână pe buton încercând să deschid uşa, altele sunt aşa pline la orele de vârf încât nu ai loc nici de un vârf de ac, altele sunt murdare şi vandalizate. Îmi aduc aminte că într-o zi, aşteptam la trecerea de pietoni să se facă verde, ca să trec strada şi să mă urc în tramvaiul care era deja în staţie. Şoferul m-a văzut că vreau să iau tramvaiul. În sfarşit s-a făcut verde, am putut să trec strada şi să urc repede în tramvai, moment în care primesc o replică de toată frumuseţea din partea şoferului: „Grăbeşte-te domnişoară, că nu stau toată ziua după tine!”. Am rămas de-a dreptul şocată. Cum vine asta? La semafor era roşu, maşinile treceau una după alta, pe două benzi. Efectiv nu puteam trece strada. Iar pe şofer nu l-am obligat să mă aştepte. A fost decizia lui. Dacă nu dorea să stea după mine, putea să plece, că doar de câte zeci de ori nu eram cu mâna pe buton, încercând să deschid uşa şi şoferul nici măcar nu vroia să mă lase să urc, că să nu piardă verdele de la semafor. Deci, care era problema lui? Dacă m-a văzut şi a aşteptat să trec, eu cu ce sunt de vină că a durat atât? Exact: cu nimic! Dar cum rămâne cu modul în care şoferii conduc, mai ales în ce priveşte troleibuzele/autobuzele, unde, dacă nu te ţii de bară puternic, sau nu stai pe scaun, ai toate şansele să înveţi să zbori, fără nici un efort. Se ocupă şorefii de asta. Ce să mai zic…
Ar mai fi multe probleme în ce priveşte RATT-ul. Mă gândesc la cozile interminabile la care aşteaptă pensionarii pentru a-şi reînnoi abonamentele anuale, tramvaiele pline ochi la orele de vârf, programul după care circulă (de cele mai multe ori, în staţie se nimeresc să vină toate tramvaiele deodată, ca apoi să nu mai apară niciunul pentru câteva minute bune) şi altele.
Nu am pretenţii de lux în legătură cu mijloacele de transport în comun. Mai mult sau mai puţin curate, mai noi sau mai vechi, aşa cum sunt, nu sunt rele şi îşi fac treaba. Dar problemă reală o reprezintă persoanele care le conduc. Ele au cele mai mari lipsuri, mai ales în ce priveşte comportamentul pe care al trebui să-l aibă. Aşa că nu mă mir că sunt atacaţi şi se întâmplă asemenea lucruri în mijloacele de transport conduse de ei. Dar cui îi pasă? Că după cum stau lucrurile, nu prea se văd îmbunătăţiri la orizont…
[…] Comentarii « Cu si despre… RATT […]