Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘decizii’

De la capat…

Şi într-o zi ajungi să te gândeşti oare ce e mai grav… să regreţi că ai făcut ceva ce n-a ieşit cum ai sperat sau că nu ai făcut ceva şi nu vei ştii niciodată cum ar fi fost să fi avut curajul să faci ce n-ai făcut? Şi ajungi să fii pus în situaţia de a lua o decizie care poate să-ţi schimbe viaţa atât de mult încât să nu mai ştii nici ce va fi mâine, dar peste o săptămână… o lună… un an…

Şi multe decizii nu sunt uşoare, nu sunt fără urmări şi nu te privesc doar pe tine, ci se răsfrâng şi asupra celor din jurul tău şi oricât ai vrea să eviţi asta, tot va mai fi cineva care să fie afectat… Şi stai şi pui în balanţă dacă merită să îi faci să sufere, dacă nu eşti prea egoist, dacă nu ar trebui să te gândeşi mai mult la cei din jurul tău, dacă nu e doar o chestie de moment, o nebunie, o evadare din monotonie… şi totul se complică şi te derutează şi ajungi să nu mai ştii nici ce-ai ştiut până atunci că vrei sau că simţi…

Şi uite aşa te trezeşi în situaţii limită, care nu au o rezolvare bună sau rea, care te fac atât de confuz şi de nesigur, care ştii că indiferent de alegere îţi vor schimba viitorul, sau cel puţin modul în care îţi imaginai că va fi viitorul tău… dar uneori luarea unei decizii importante te face să simţi că te naşti din nou, că e momentul să o iei de la capăt, să începi de la zero, să te descoperi, să aflii ce vrei de la tine, de la viaţă… că trăieşti… şi sentimentul ăsta merită orice…

„One day baby, we’ll be old
Oh baby, we’ll be old
And think of all the stories that we could have told”

Şi peste ani… oare câte o să ai de povestit… şi oare de câte ori o să te gândeşti „Cum ar fi fost dacă… ?”

Read Full Post »