O nouă săptămână. O nouă zi, de luni. Dimineaţa devreme. Ora 7:15. Sună alarma de la telefon. O aude ca prin vis şi apasă din reflex pe butonul “snooze”. Mai trec 5 minute preţioase pentru dormit. Şi iar, când somnul îi era mai dulce, aude din nou telefonul, cu alarma lui. Repetă operaţiunea precedentă. Dar telefonul îşi face din nou datoria. Pe un ton nervos şi adormit se aude “Vreau să dorm!!!” şi îl opreşte. Încearcă să mai doarmă. Stă 3 minute. Apoi se ridică. Ce să mai facă, somnul i-a sărit, trebuie să meargă la şcoală, că doar şi la prima oră se pun absenţe.
Ora 8:15. Bate la uşă. “Nu a sunat ceasul.” Vechea scuză mincinoasă e acceptată, iar el îşi ocupă plictisit locul în bancă. Cu chiu, cu vai, ascultă lecţia profesorului şi ia câteva notiţe. Se plictiseşte repede. Deja, de la a doua oră, după ce somnul i-a trecut de tot, începe să îi împartă colegului amintirile din weekendul ce tocmai a trecut. Râd. Profesorul îi vede şi le face observaţie. Tac, dar doar pentru 5 minute. E prea greu să fie atenţi la ceva atât de neinteresant. La un moment dat profesorul se enervează de tot şi vrea să îi asculte. Dar, sună clopoţelul, ei sunt salvaţi. După asta merită o relaxantă pauză de ţigară. Eh, ce contează că e interzis, pentru ei nimic nu e şi imposibil. Fuga-fuga, ajung în curte, se ascund după o clădire depozit şi îşi safisfac plăcerea unor fumuri alături de prieteni. Deşi mai relaxaţi, următoarea oră decurge similar, poate cu mai puţine incidente. Şi asta pentru că pauza mare se apropie cu paşi repezi.
11:50. În sfârşit au venit cele 20 de minute de “libertate”. În ghilimele, pentru că, în realitate, numai libertate nu prea se poate numi. El încearcă să iasă din şcoală pentru a-şi cumpăra ceva de mâncare de la magazinul de vis-a-vis. Doar ştiţi că de când s-au interzis produsele de fast-food, snacks-urile, chips-urile şi sucurile în şcoli, iar fructele şi iaurturile le-au luat locul, elevul nu mai are ce să mănânce la şcoală. Dar, degeaba se roagă de paznic, că nu este lăsat să iasă din şcoală sub nicio formă. Credeaţi că s-a resemnat? Nu, nici vorbă. El iese în curte, se strecoară tiptil şi din 1,2,3 mişcări, a şi sărit gardul. Uraaa, mâncarea e acum asigurată. Aceeaşi mişcare şi se întoarce în clasă pentru a savura-o în totalitate. Unii colegi îi sunt recunoscători, le-a cumpărat şi lor ce au cerut de la magazin.
Urmează o oră mai lejeră, la care profesorul obişnuieşte să lase catalogul în sala profesorală. Două colege deja îşi fac planuri să dea o fugă până la mallul din apropiere pentru nişte cumpărături de ultimă oră, doar au o petrecere mare la sfârşitul săptămânii, iar ţinuta nu este completă, o tragedie. Tiptil, se strecoară până la ieşirea din şcoală, iar într-un moment de neatenţie al portarului, ţuşti pe uşă afară. Au scăpat. Nu-şi fac probleme, cu intratul e mai uşor. Ceilalţi colegi stau şi se plictisesc la oră, cu excepţia unora ceva mai interesaţi, care sunt atenţi şi mai pun din când în când întrebări profesorului legate de lecţie. Peste 50 de minute vine iar pauza. E deja 12. Încă o oră mai trece. După, câţiva s-au reunit şi poartă o şedinţă. Ei au în plan să-i convingă pe toţi colegii să plece de la ultima oră. Consideră că au stat destul la şcoală şi sunt obosiţi. Evident că planul nu le iese aşa cum se aşteptau, unii pleacă, câţiva rămân. Până la urmă, când profesorul vede că mai sunt aşa puţini elevi la oră, îi lasă şi pe aceştia acasă, de ce să rămână doar ei, săracii, care au făcut un lucru bun şi n-au chiulit.
De la şcoală, elevul ajunge, nu acasă, ci cu colegii la un suc şi o poveste, doar nu s-au mai văzut de mult. Când, într-un final, ajunge acasă, primul lucru este să se aşeze în faţa calculatorului. Are el treburi importante, ce nu suportă amânare: să-şi verifice e-mailul, hi5-ul etc. După câteva ore bune de stat în preajma calculatorului, probabil pe Messenger, îşi aduce aminte de ceva. Ce credeţi, de teme? Nu, nici pe departe. Era vorba de ultimul episod din serialul la care se uită săptămânile astea. Intră urgent pe internet şi îl downloadează pentru a-şi desfăta privirea timp de 45 de minute în faţa calculatorului. Deja s-a făcut cam târziu şi e cam obosit, doar s-a trezit dis-de-dimineaţă. Nu mai este timp de teme sau de învăţat, somnul e mai important.
Şi uite aşa s-a mai dus o zi “grea” din viaţa unui elev de liceu.
Cred că povestea asta, valabilă pentru mulţi elevi de liceu, se potriveşte de minune acum, la începutul şcolii. Mi se pare amuzantă. Nu critic pe nimeni în special. M-am inspirat din viaţa de liceu de zi cu zi, dar nu având un exemplu concret.
any problemo?
)
?
)
( Dar ca nume îmi place Alexandru.
